The Artist ia Oscarul pentru Cel mai bun film!

Din cele zece nominalizări primite, The Artist a fost răsplătit cu Oscaruri la cele mai importante categorii. Pe lângă Cel mai bun film, a obţinut şi trofeele pentru Cel mai bun regizor (Michel Hazanavicius), Cel mai bun actor (Jean Dujardin, primul actor francez câştigător de Oscar), Cea mai bună coloană sonoră (Ludovic Bource) şi Cele mai bune costume (Mark Bridges).

Hugo, cu 11 nominalizări la activ, şi-a adjudecat premiile tehnice (imagine, scenografie, mixaj şi montaj de sunet şi efecte speciale). The Descendants s-a ales doar cu premiul pentru scenariu adaptat, Clooney pierzând şansa de a pleca acasă cu statueta în faţa lui Jean Dujardin, numit de jurnalişti „Clooney al Franţei”.

Predicţiile specialiştilor s-au adeverit în cazul lui Woody Allen, care a primit cel de-al patrulea premiu Oscar din carieră pentru scenariul original al lui Midnight in Paris, dar şi în cel al lui Meryl Streep, recompensată şi ea pentru a treia oară cu o statuetă a Academiei, de această dată pentru întruchiparea lui Margaret Thatcher din The Iron Lady.

Rango nu a fost o surpriză drept câştigător la categoria Cea mai bună animaţie, iar acelaşi lucru se poate spune şi despre Jodaeiye Nader az Simin (A Separation), primul film iranian ce a primit un Oscar.

Actriţa Octavia Spencer, recompensată pentru rolul secundar din The Help, a fost copleşită de emoţie la primirea statuetei, iar Christopher Plummer, căruia i-a fost oferit premiul pentru Cel mai bun actor secundar (pentru prestaţia din The Beginners) a exclamat „Exersez discursul de mulţumire încă de când eram în burta mamei!”. Actorul a devenit, la cei 82 de ani ai săi, cel mai bătrân câştigător de Oscar.

Fără să exceleze în umor, Billy Crystal a fost o gazdă sigură a evenimentului desfăşurat în somptuoasa sală Kodak şi se pare că nimic nu a făcut notă discordantă cu scenariul pregătit de organizatori. Cei mai binedispuşi actori care au urcat pe scenă pentru a înmâna premiile au fost Robert Downey Jr. şi Emma Stone, care a ţinut să menţioneze că este prima dată în această ipostază.

Emoţia resimţită de Octavia Spencer (căreia a fost cât pe ce să îi dea lacrimile când s-a văzut cu Oscarul în mâini) şi de Meryl Streep a contrastat cu explozia de bucurie a lui Jean Dujardin, ce s-a tradus în gesturile sale şi ale cărui ultime cuvinte de mulţumire au fost în limba franceză.

Cel mai spectaculos moment al galei a fost numărul acrobatic al celor de la Cirque du Soleil, ce s-a încadrat perfect în desfăşurarea evenimentului, iar omagiul adus cinematografiei s-a concretizat şi prin momentul In Memoriam, ce a enumerat personaje de referinţă ale industriei filmului care nu se mai află printre noi.

Iată lista completă a câştigătorilor celei de-a 84-a ediţii a premiilor Oscar:

Cel mai bun film:

The Artist

Restul nominalizărilor:

The Tree of Life
Hugo
Moneyball
The Descendants
Midnight in Paris
The Help
War Horse
Extremely Loud and Incredibly Close

Cel mai bun actor în rol principal:

Jean Dujardin (The Artist)

Restul nominalizărilor:

George Clooney (The Descendants)
Brad Pitt (Moneyball)
Demián Bichir (A Better Life)
Gary Oldman (Tinker Taylor Soldier Spy)

Cea mai bună actriţă în rol principal:

Meryl Streep (The Iron Lady)

Restul nominalizărilor:

Glenn Close (Albert Nobbs)
Rooney Mara (The Girl with the Dragon Tattoo)
Viola Davis (The Help)
Michelle Williams (My Week with Marilyn)

Cel mai bun actor în rol secundar:

Christopher Plummer (Beginners)


Restul nominalizărilor:

Kenneth Branagh (My Week with Marilyn)
Jonah Hill (Moneyball)
Nick Nolte (Warrior)
Max von Sydow (Extremely Loud and Incredebly Close)

Cea mai bună actriţă în rol secundar:

Octavia Spencer (The Help)

Restul nominalizărilor:

Berenice Bejo (The Artist)
Jessica Chastain (The Help)
Melissa McCarthy (Bridesmaids)
Janet McTeer (Albert Nobs)

Cel mai bun regizor:

Michel Hazanavicius (The Artist)

Restul nominalizărilor:

Alexander Payne (The Descendants)
Martin Scorsese (Hugo)
Woody Allen (Midnight in Paris)
Terrence Malick (The Tree of Life)

Cel mai bun scenariu original:

Midnight in Paris (Woody Allen)

Restul nominalizărilor:

The Artist (Michel Hazanavicius)
Bridesmaids (Annie Mumolo, Kristen Wiig)
Margin Call (J.C. Chandor)
A Separation (Asghar Farhadi)

Cel mai bun scenariu adaptat:

The Descendants (Alexander Payne, Nat Faxon, Jim Rash)

Restul nominalizărilor:

Hugo (John Logan)
The Ides of March (George Clooney, Grant Heslov, Beau Willimon)
Moneyball (Steven Zaillian, Aaron Sorkin, Stan Chervin)
Tinker Tailor Soldier Spy (Bridget O'Connor, Peter Straughan)

Cel mai bun lungmetraj de animaţie:

Rango, de Gore Verbinski

Restul nominalizărilor:

A Cat in Paris, de Alain Gagnol şi Jean-Loup Felicioli
Chico & Rita, de Fernando Trueba şi Javier Mariscal
Kung Fu Panda 2, de Jennifer Yuh Nelson
Puss in Boots, de Chris Miller

Cel mai bun film străin:

Nader and Simin, a Separation (Iran)

Restul nominalizărilor:

Bullhead (Belgia)
Footnote (Israel)
In Darkness (Polonia)
Monsieur Lazhar (Canada)

Cea mai bună imagine:

Hugo (Robert Richardson)

Restul nominalizărilor:

The Artist (Guillaume Schiffman)
The Girl with the Dragon Tattoo (Jeff Cronenweth)
The Tree of Life (Emmanuel Lubezki)
War Horse (Janusz Kaminski)

Cel mai bun montaj:

The Girl with the Dragon Tattoo (Kirk Baxter şi Angus Wall)

Restul nominalizărilor:

The Artist (Anne-Sophie Bion and Michel Hazanavicius)
The Descendants (Kevin Tent)
Hugo (Thelma Schoonmaker)
Moneyball (Christopher Tellefsen)

Cea mai bună scenografie:

Hugo (Dante Ferretti, Francesca Lo Schiavo)

Restul nominalizărilor:

The Artist (Laurence Bennett, Robert Gould)
Harry Potter and the Deathly Hallows (Stuart Craig, Stephenie McMillan)War Horse (Rick Carter, Lee Sandales)

Cele mai bune costume:

The Artist (Mark Bridges)

Restul nominalizărilor:

Hugo (Sandy Powell)
Jane Eyre (Michael O'Connor)
W.E. (Arianne Phillips)
Anonymous (Lisy Christl)

Cel mai bun machiaj:

The Iron Lady

Restul nominalizărilor:

Albert Nobbs
Harry Potter and the Deathly Hallows Part 2

Cea mai bună coloană sonoră:

The Artist - Ludovic Bource

Restul nominalizărilor:

The Adventures of Tintin - John Williams
Hugo - Howard Shore
Tinker Tailor Soldier Spy - Alberto Iglesias
War Horse - John Williams

Cel mai bun cântec:

Man or Muppet din The Muppets - Bret McKenzie

Restul nominalizărilor:

Real in Rio din Rio - Sergio Mendes, Carlinhos Brown, Siedah Garrett

Cel mai bun montaj de sunet:

Hugo

Restul nominalizărilor:

Drive
The Girl with the Dragon Tattoo
Transformers: Dark of the Moon
War Horse

Cel mai bun mixaj de sunet:

Hugo

Restul nominalizărilor:

The Girl with the Dragon Tattoo
Moneyball
Transformers: Dark of the Moon
War Horse

Cele mai bune efecte vizuale:

Hugo

Restul nominalizărilor:

Harry Potter and the Deathly Hallows Part 2
Real Steel
Rise of the Planet of the Apes
Transformers: Dark of the Moon

Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune:

The Shore, de Terry George şi Oorlagh George

Restul nominalizărilor:

Pentecost, Peter McDonald şi Eimear O'Kane
Raju, de Max Zähle şi Stefan Gieren
Time Freak, de Andrew Bowler şi Gigi Causey
Tuba Atlantic, de Hallvar Witz

Cel mai bun lungmetraj documentar:

Undefeated, de TJ Martin, Dan Lindsay şi Richard Middlemas

Restul nominalizărilor:

Hell and Back Again, de Danfung Dennis şi Mike Lerner
If a Tree Falls: A Story of the Earth Liberation Front, de Marshall Curry şi Sam Cullman
Paradise Lost 3: Purgatory, de Charles Ferguson şi Audrey Marrs
Pina, de Wim Wenders şi Gian-Piero Ringel

Cel mai bun scurtmetraj documentar:

Saving Face, de Daniel Junge şi Sharmeen Obaid-Chinoy

Restul nominalizărilor:

The Barber of Birmingham: Foot Soldier of the Civil Rights Movement, de Robin Fryday şi Gail Dolgin
God Is the Bigger Elvis, de Rebecca Cammisa şi Julie Anderson
Incident in New Baghdad, de James Spione
The Tsunami and the Cherry Blossom, de Lucy Walker şi Kira Carstensen

Cel mai bun scurtmetraj animat:

The Fantastic Flying Books of Mr. Morris Lessmore, de William Joyce şi Brandon Oldenburg

Restul nominalizărilor:

Dimanche, de Patrick Doyon
La Luna, de Enrico Casarosa
A Morning Stroll, de Grant Orchard şi Sue Goffe
Wild Life, de Amanda Forbis şi Wendy Tilby

Iată momentele principale ale galei, anunţate odată cu transmisiunea în direct.

03.30 Morgan Freeman spune primele cuvinte despre această ediţie.

03.37 Billy Crystal îşi începe cel de-al nouălea discurs din deschiderea Oscarurilor. "Nimic nu-ţi poate lua gândul de la criza economică mai bine ca defilarea unor bogătaşi cu o statuetă de aur în mână", spune prezentatorul.

03.43 După cântecul în care a prezentat cele nouă filme nominalizate, el îl invită pe scenă pe Tom Hanks, care prezintă premiul pentru Cea mai bună imagine şi Cea mai bună scenografie. Ambele premii îi revin lui Hugo.

Hugo are deja două statuete câştigate, din cele 11 categorii la care a fost nominalizat. Tree of Life ratează premiul pentru imagine!

03.52 Crystal prezintă din mijlocul sălii, dintre invitaţi şi se aşează pe un scaun din sală pentru a urmări un colaj al filmelor premiate de Academie de-a lungul timpului. Revine pe scenă pentru a le invita pe scenă pe Cameron Diaz şi Jennifer Lopez, care prezintă premiul pentru Cele mai bune costume şi machiaj. Premiile revin lui The Artist şi The Iron Lady.

Starurile povestesc despre filmele care i-au impresionat în copilările şi senzaţia pe care o aveau când se aflau în sala de cinematograf.

04.06 Sandra Bullock prezintă Cel mai bun film străin... în limba germană. Câştigător: A Separation, primul film iranian câştigător de Oscar!

04.10 Christian Bale prezintă premiul pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar (patru dintre cele cinci actriţe sunt la prima nominalizare). Trofeul merge către Octavia Spencer (The Help). Actriţa este copleşită de emoţie.

04.23 Tina Fey şi Bradley Cooper prezintă nominalizaţii pentru Montaj. Premiul revine lui The Girl with the Dragon Tattoo (Kirk Baxter şi Angus Wall). Echipa de montaj a filmului a fost premiată şi anul trecut, pentru The Social Network.

Premiul pentru Cel mai bun montaj de sunet merge către Hugo, iar cel pentru Cel mai bun mixaj de sunet, tot către Hugo!

04.35 Kermit şi Miss Piggy se află acum în prim-plan şi anunţă spectacolul celor de la Cirque du Soleil. Membrii trupei evoluează pe scenă având drept fundal imagini din filme.

04.42 Gwyneth Paltrow şi Robert Downey Jr. prezintă premiul pentru Cel mai bun Documentar. Statueta este câştigată de Undefeated.

04.45 Cea mai bună animaţie este prezentată cu amuzament de Chris Rock (glumeşte despre cât de uşor este pentru un actor să lucreze la o producţie de animaţie). Câştigătorul este Rango, favoritul categoriei.

Gore Verbinski a mulţumit, printre alţii, "cameleonului din viaţa reală", Johnny Depp.

04.53 Flancat de Melissa McCarthy (s-a încercat recreerea scenei din avion din Bridesmaids) Billy Crystal îi prezintă pe Ben Stiller şi Emma Stone. Ei anunţă nominalizaţii pentru Cele mai bune efecte vizuale. Premiul merge către... Hugo! Este cea de-a cincea statuetă acordată producţiei lui Martin Scorsese în această seară.

04.59 Melissa Leo, câştigătoarea de anul trecut pentru rolul secundar din The Fighter, prezintă Cel mai bun actor în rol secundar. Câştigător este Christopher Plummer (Beginners). Actorul devine, la cei 82 de ani ai săi, cel mai bătrân actor care a câştigat vreodată un premiu Oscar.

"Eşti cu doar doi ani mai în vârstă ca mine, draga mea", se adresează el statuetei, "unde ai fost până acum?", se întreabă Plummer, înainte de a mulţumi pentru premiu. Încă de când eram în burta mamei exersez discursul de mulţumire”, adaugă el.

05.09 Gazda evenimentului recreează momentul galei din 2004, când a dezvăluit ce "gândesc" celebrităţile în timpul ceremoniei (nu este însă la fel de amuzant precum acela).

05.12 Penelope Cruz şi Owen Wilson prezintă premiul pentru Cea mai bună coloană sonoră. Statueta revine lui The Artist (Ludovic Bource).

05.17 Will Ferrell şi Zach Galifianakis anunţă câştigătorul Cel mai bun cântec. Oscarul îi revine lui The Muppets (Bret McKenzie).

05.25 Angelina Jolie, numită de Crystal "purtătoarea originală a tatuajului în formă de dragon", prezintă premiul pentru Cel mai bun scenariu adaptat. Câştigător este The Descendants (Alexander Payne). Este cel de-al doilea premiu Oscar pentru Payne.

Cel mai bun scenariu original este anunţat tot de partenera lui Brad Pitt. Statueta îi este oferită lui Woody Allen, pentru Midnight in Paris. Cum cineastul nu participă niciodată la eveniment, Academia acceptă premiul din partea sa.

05.37 Kristen Wiig şi Maya Rudolph, starurile lui Bridesmaids, anunţă câştigătorul categoriei de scurtmetraj. Premiul este câştigat de The Shore (regizor şi scenarist Terry Goerge - este primul său Oscar). Starul filmului este Ciaran Hinds.

Rose Byrne şi Melissa McCarthy anunţă nominalizaţii pentru Cel mai bun scurtmetraj documentar. Oscarul îi este oferit lui Saving Face (Daniel Junge, Sarmeen Obaid-Chinoy).

Cel mai bun scurtmetraj de animaţie este desemnat The Fantastic Flying Books of Mr Morris Lessmore.

Urmează cele mai importante premii: regie, actor şi actriţă principală şi cel mai bun film... Pană acum, 5 premii au mers către Hugo (din 11 nominalizări) şi 2 către The Artist (10 nominalizări).

05.51 Michael Douglas urcă pe scenă pentru a anunţa premiul acordat Celui mai bun regizor. Michel Hazanavicius este câştigătorul! El spune că este "cel mai fericit regizor din lume în acest moment".

05.57 Meryl Streep, care urcă pe scenă pentru a oferi un premiu onorific lui Dick Smith, James Earl Jones şi Oprah Winfrey, ar merita premiul pentru toate dăţile în care a trebuit să stea în sală şi să vadă cum statueta nu îi este înmânată ei, este de părere Crystal.

06.04 Billy Crystal anunţă In Memoriam, tributul adus de Academie numelor mari din industria filmului care au trecut în nefiinţă. Printre aceştia se află Whitney Houston, Steve Jobs şi Elizabeth Taylor.

06.14 Natalie Portman anunţă Cel mai bun actor: Jean Dujardin! "I love your country!", spune actorul francez. El a reamintit de anul 1929, când prezentator al Oscarurilor era Douglas Fairbanks iar biletul la ceremonie costa 5 dolari.

06.25 Colin Firth urcă pe scenă pentru a dezvălui Cea mai bună actriţă a acestei ediţii a Oscarurilor: Meryl Streep! Este a treia statuetă câştigată de Streep la cea de-a 17-a nominalizare la premiile Oscar. Actriţa vrea să mulţumească colegilor deoarece, spune ea, "ştiu că nu mă voi mai afla vreodată în postura aceasta".

06.33 Cel mai bun film este prezentat de Tom Cruise. Cel mai râvnit trofeu din industria filmului merge către The Artist!