Mirror, mirror, vesel şi colorat

Albă ca Zăpada, unul dintre cele mai iubite basme din lumea întreagă, a făcut istorie (cinematografică) încă din 1937, când devenea primul lungmetraj animat realizat de Walt Disney (vezi AICI un material despre cele mai tari momente din istoria Oscarurilor, unul dintre ele având legătură cu animaţia din 1937). 75 de ani mai târziu îi vine rândul lui Tarsem Singh, regizorul de origine indiană cunoscut pentru The Cell şi The Fall, să aducă pe marele ecran lumea de basm a frumoasei Albă ca Zăpada şi a mamei sale vitrege, regina cea rea. Atenţie, poţi vedea Mirror, mirror/Oglindă, Oglinjoară cu începere de vineri, 16 martie, cu exact două săptămâni ÎNAINTEA publicului american.

Bineînţeles, în zilele noastre nu mai putem avea pretenţii la ecranizări fidele, mai ales în cazul unor opere atât de populare precum basmele culese de fraţii Grimm. Dar, cu toate că dă un aer vag modern poveştii, Tarsem Singh este destul de fidel spiritului acesteia, rezultatul fiind un film mai potrivit pentru cei mici decât pentru cei mari, dar suficient de colorat şi vesel pentru a-i ţine pe cei din urmă atenţi.

Ştii premisele: pe vremuri bogat şi plin de viaţă, regatul Albei ca Zăpada este oprimat de cheltuitoarea şi capricioasa regină (interpretată cu aplomb de Julia Roberts). Petrecerile ei somptuoase cer dări peste dări pentru a se umple din nou cuferele visteriei şi, în afara palatului, oamenii obişnuiţi sunt prizonierii unor vieţi de sclavi. Cam la fel e şi situaţia Albei ca Zăpada, fiica vitregă a reginei, ferecată în palat deşi este moştenitoarea de drept a întregului ţinut. Şi piticii vor apărea în peisaj, dar ei nu se îndreaptă scandând hai-ho spre minele pline de pietre preţioase, ci sunt pungaşi la drumul mare. Datorită lor Albă ca Zăpada îl întâlneşte pe prinţul Andrew (Armie Hammer), jefuit şi lăsat să atârne, pe jumătate gol, de un copac. De aici lucrurile se cam complică...

Fără a plictisi, Oglindă, oglinjoară nici nu impresionează, ajungând să fie unul dintre filmele scoase pe bandă rulantă de Hollywood, cu bugetul cheltuit pe efecte speciale scumpe, dar nu şi pe un scenarist foarte inspirat. Uneori glumele sunt excelente, alteori ar putea face să râdă numai un copil de câţiva ani: un exemplu ar fi poţiunea "dragoste de căţeluş", care îl face pe prinţul Andrew să lingă totul în stânga şi-n dreapta (ne-am convins că Armie Hammer nu este cel mai potrivit actor pentru roluri comice)...

Dintre actori iese în evidenţă Julia Roberts în rolul reginei ajunse ca prin farmec (la propriu) la cârma regatului. Lily Collins este banală în rolul Albei ca Zăpada (sunt puţine şanse ca actriţa să scape curând de eticheta "fiica lui Phil Collins"), dar câteva momente simpatice sunt oferite de Nathan Lane, în rolul încercatului majordom Brighton.

Celebru pentru scenografiile sale elaborate, Tarsem Singh nu pare a fi în largul său din acest punct de vedere în Mirror, Mirror. În afară de câteva rochii spectaculoase (şi a unui tavan inspirat de extraordinarul plafon-vitraliu din Palatul muzicii catalane din Barcelona), scenografia nu prea-ţi ia răsuflarea, ba chiar rămâi cu impresia că, din raţiuni de buget, Singh nu s-a putut dezlănţui în direcţia care-l caracterizează cel mai bine. Ai senzaţia că filmul s-a ales cu bugetul tăiat şi în acelaşi timp a fost făcut repede (din cauza concurenţei cu cealaltă premieră cu Albă ca Zăpada din 2012, Snow White and the Huntsman)...