Cu Suveranul Pontif la psihiatru. Comedia Habemus Papam

Noul papă, proaspăt ales, suferă un atac de panică tocmai atunci când trebuie să apară în balconul catedralei Sf. Petru pentru a-i binecuvânta pe credincioşi, care au aşteptat cu răbdare hotărârea conclavului. Consilierii papali, neputând să-l convingă pe Papă (jucat de Michel Piccoli) că el e omul potrivit pentru funcţie, îi cer ajutorul unui psihanalist celebru (jucat de regizorul însuși, Nanni Moretti, cel care va prezida Festivalul de Film de la Cannes în 2012 ), dar ateu.

Aceasta este premisa celui mai amuzant film care a rulat în principala secțiune competițională a Festivalului de Film de la Cannes în 2011, Habemus Papam. Film care va avea premiera în cinematografele din România vineri, 3 februarie.

Imaginea atașată acestui articol surprinde și cel mai amuzant moment al filmului, când psihologul, odată ajuns în Palatul Vaticanului, trebuie să-și țină sedința de psihoterapie cu nou alesul Papă în fața întregului conclav...

Filmul e împărţit în două: unele secvenţe tratează izolarea, altele, dimpotrivă, libertatea, într-un echilibru şi o simetrie a scrisului (scenaiul e semnat nu numai de Nanni Moretti, ci și de Francesco Piccolo și Federica Pontremoli). Practic comedia şi drama coexistă, la fel grotescul şi realismul. Conclavul cardinalilor e fictiv, însă sunt respectate descrierea ritualurilor şi a tradiţiilor unui conclav real.

La un moment dat, Papa iese, neştiut de nimeni, din Vatican şi se plimbă prin oraş, regăsindu-se în locuri şi situaţii pe care nu le-a mai trăit demult. Un alt element de comic de situație este că noul ales Papă refuză rolul care i s-a dat, dar doreşte să joace toate rolurile, inclusiv să fie regizorul, în Pescăruşul lui Cehov. Aeastă referință la Cehov nu e întâmplătoare, el e cel mai potrivit pentru sentimentele şi personajele din film. Peregrinările Papei prin Roma sunt ascunse de cardinali, care îl cred pe Papă ferecat în propria cameră, în rugăciune.

În același timp, psihanalistul rămâne între zidurile Vaticanului, acolo unde, după ce iniţial se simte dezorientat, ajunge să se simtă aproape ca acasă. Chiar dacă Biserica Catolică a supravieţuit de curând unei serii de scandaluri, legate de molestarea unor copii, aceste controverse lipsesc din film.

Regizorul declara la Cannes anul trecut că "am încercat să nu spun publicului exact ceea ce aşteaptă să audă, nici să repet ceea ce se ştie deja. Nu vreau să transmit spectatorilor mesaje cu alură politică legate de subiecte de interes actual. În ceea ce priveşte scandalurile bisericii catolice (de exemplu, scandalurile de pedofilie şi problemele financiare) există cărţi, documentare, ziare şi articole. Am preferat să nu mă implic în subiecte fierbinți. E o poveste de ficţiune: filmul e despre Vatican, conclav, cardinali, aşa cum i-am văzut eu".

Se poate spune că regizorul Nanni Moretti e mai critic la adresa psihanalizei decât la adresa bisericii. "În filmele mele am ironizat stânga politică a generaţiei mele (atunci când aveam douăzeci, apoi treizeci şi mai târziu patruzeci de ani), am ironizat relaţiile între părinţi şi copii, am ironizat mediul meu, şcoala, lumea filmului, în Caro diario am ironizat chiar un cancer pe care l-am avut acum douăzeci de ani. Mi-a mai rămas doar să ironizez psihanaliza", recunoaște regizorul.